TELOS înseamnă înţelegerea cu Spiritul

MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!

Informaţiile şi documentele prezentate în această pagină nu este permisă a fi preluată de către alţi utilizatori doar şi numai în cazul când menţionaţi sursa (adresa acestui blog) cum de altfel, ne inspirăm cu toţii. Să respectăm legile universale şi pe Lemurieni!

12 septembrie 2019

Gradina Inimii voastre





       In aceasta perioada de mari transformari ale Pamantului, cel de-al treilea volum va este oferit cu multa iubire si multa dorinta de a da ajutor, din multele taramuri de Lumina din Telos si de dincolo de el. Sunt sigur ca ati observat faptul ca aceste schimbari au inceput deja, cu scopul de a va purifica si transforma planeta, pe drumul Ei catre implinirea destinului Sau glorios. Lasati ca aceasta purificare a Pamantului sa aiba loc, deoarece este extrem de necesar ca “Mama” sa-si reinnoiasca trupul care a fost atat de pangarit.

       Materialul prezentat aici este destinat sa va extinda in continuare inima si mintea, catre un nivel nou al starii Christice si al desavarsirii. Daca alegeti sa evoluati odata cu destinul Pamantului si sa va ridicati nivelul constiintei, pentru a putea trai intr-o lume de Iubire si Lumina pura, este mai imperativ ca niciodata sa va treziti la perceptia adevaratei voastre Divinitati si sa faceti din aceasta o prioritate si cel mai important scop al vietii voastre. Trebuie sa intelegeti pe deplin ce inseamna sa devii o fiinta inaltata, ca si starea de constiinta si responsabilitatile care o insotesc. Jucati de prea mult timp jocul separarii si al karmei. Prea multi dintre voi sunt inca stapaniti de nenumarate iluzii in ceea ce priveste nivelul de constiinta la care trebuie sa ajungeti, ca sa puteti deveni pe deplin intruparea Divinitatii voastre si sa va impliniti dorintele inimii, pentru aceasta sublima alchimie a sufletului, pe care o aduce Inaltarea.

       Trebuie sa pregatiti Gradina Inimii voastre pentru a deveni cetateni galactici constienti si responsabili, care se vor alatura, ca egali, fratilor si surorilor din Stele. Trebuie sa smulgeti din aceasta gradina tot ceea ce nu este Iubire Divina perfecta si transformata, trezindu-va complet – cu fermitate si consecventa – constienta adevaratei voastre naturi de fiinte Divine. Va trebui sa restabiliti, intr-o deplina “Unitate si Abandonare”, legatura cu Sursa, Creatorul Tuturor, Inima de Iubire si Lumina pura. Aceasta va va elibera, preaiubitilor. Toti aceia dintre noi care au transmis mesaje pentru cel de-al treilea volum, au atins deja acest nivel de Iubire; si, cu multa compasiune si smerenie, incercam sa va aratam cum puteti ajunge si voi la el.

       Iubita noastra Aurelia nu a putut transmite acest material, pana cand nu a reusit sa dobandeasca si sa atinga, in gradina propriei Inimi, o intelegere mult mai inalta a nivelului de Iubire si Abandonare necesar pentru a intra in lumea “Unimii”. Ea a fost de acord ca, in aceasta carte, sa prezinte cateva dintre dialogurile avute cu noi, despre propriile dificultati si frustrari traite in atingerea nivelului ei de acum. A fost de acord sa faca asta si sa-si dezvaluie stradaniile facute in beneficiul vostru. Acest lucru vrea sa va arate ca, daca o persoana poate ajunge aici – si voi, ceilalti, puteti.

       In fond, desi problemele si dificultatile voastre se manifesta in multe moduri, ele izvorasc din aceleasi cauze fundamentale. Divinitatea din fiecare dintre voi – care nu este complet trezita – reprezinta o celula de Iubire pura din Inima Creatorului. Nu ati fost separati niciodata. Suntem foarte recunoscatori persoanei care ne transmite mesajele, pentru eforturile pe care le-a facut de a elimina buruienile din Gradina propriei Inimi si a Sufletului, ca sa poata scrie despre asta si sa va ajute pe toti sa faceti inca un pas pe propria cale catre “Soarele Divinitatii” din voi.

       In cartea a treia veti mai gasi si cateva instrumente utile pe care le puteti folosi, cum ar fi meditatiile in templele eterice si activarile. De asemenea, veti gasi protocoluri si coduri etice pe care trebuie sa le adoptati pentru a fi admisi, in final, in marea “Sala a Inaltarii”. Aceasta carte va ofera urmatorii cativa pasi pe care trebuie sa-i faceti, pentru a putea sa va alaturati noua, in mod constient, dar si multe altele … Sa stiti, iubitilor, ca, in timp ce veti citi materialul nostru, vom fi acolo pentru a va ajuta. Inimile noastre tanjesc, la fel de mult ca ale voastre, sa fim din nou impreuna, in maretia Fratiei Luminii. Va indemnam acum sa parcurgeti intregul drum spre “casa”, la Inima Iubirii, prin deplina abandonare in fata caii voastre unice si a Vointei Tatalui/Mamei Sfinte, a Tot Ceea Ce Exista.


       Permiteti-mi sa inchei aceasta introducere, printr-un citat direct din Inima Creatorului:

       “Pe masura ce deveniti din nou fiinte Christice, tot ceea ce veti simti va fi cea mai calda Iubire. Va cer sa priviti in inima si sa simtiti cat de mult va iubesc, pe fiecare in parte – si omenirea, in general. Fiecare om este atat de valoros, atat de minunat, atat de uimitor si unic! Inima mea cauta doar sa va arate acest lucru si sa va ofere Iubirea care este mostenirea voastra de drept. Abandonati-va in fata Iubirii, copii ai Inimii mele! Ea este constiinta Christica. In fond, ce este Christul? Este Iubirea mea vie! Si ce sunteti voi? Vehiculul Iubirii!

       Adevarul Iubirii care sunt este o retea de Viata atat de puternica si atat de completa, atat de perfecta in natura ei holografica, incat totul este indragostit de tot ce exista. Asa ca va voi duce inapoi, la poarta eternului ,Acum,. Veti fi ,Acasa, doar atunci cand mintea voastra va fi in Unime si inima va va fi complet deschisa – iar in inima veti vedea doar Lumina. Gandurile si iubirea voastra sunt cele doua ingrediente ale schimbarii, purtate pe aripile energiei Vointei voastre. Lasati ca Vointa mea sa se manifeste complet in voi si venirea voastra Acasa va fi realizata intr-un mod bland si plin de bucurie si pace.

       ,Atitudinea de Recunostiinta, va alimenta motorul care va va duce acolo, cu atat de multa Gratie Divina! Fiti binecuvantati copiii mei dragi. Acum, va chem inapoi “Acasa”, in Inima mea, unde nu veti mai cunoaste niciodata suferinta si nici un fel de lipsuri si veti fi binecuvantati peste masura. Voi aseza la picioarele voastre toate Comorile Cerurilor! Asta voiesc eu pentru voi. Acestea sunt darurile pe care de-abia astept sa vi le ofer.”

Misiunea Fundaţiei Telos Lemurian Worldwide

Misiunea acestei organizații non-profit este de a trezi omenirea în conștiința lui Hristos și de a ajuta la apariția Lemurienilor pe pământ. Viziunea Fundației Telos este aceea a unei lumi în care Dragostea universală aduce toate rasele și națiunile într-o singură familie, în care pacea domnește în toate părțile planetei.

Momentul potrivit pentru crearea acestei noi civilizații este acum. În această perioadă de mari schimbări planetare, fiecare persoană are ocazia și chiar responsabilitatea de a se reuni cu Ființa Sa divină și de a participa activ la manifestarea acestei noi lumi.

În acest scop, Fundația face cunoscute și difuzează lecțiile primite de la frații noștri lemurieni și transmise, printre altele, de Aurelia Louise Jones, autoarea cărților Telos.
De asemenea, Fundația ajută oamenii cu aceeași dorință de a promova aceste învățături. Ea facilitează comunicarea și creează punți de lumină între indivizi și grupuri Telos din întreaga lume.

Mesaj de la Adama de Aurelia Louise Jones:

"Salutări, dragi frați și surori,

Din partea Înaltului Consiliu Lemurian din Telos al celor Doisprezece, de la Regele și Regina din Telos, „Ra și Rana Mu” și toți frații și surorile voastre din civilizația lemuriană de azi, vă salutăm pe toți în Inima Lemuriei, Inima compasiunii.
Cu mare bucurie și emoție profundă, ne unim din inimă în inimă” cu toți cei care simțiţi chemarea „Revelațiilor” din Noua Lemurie.

A venit vremea, iubiţii mei, ca cele două civilizații ale noastre să fie reunite din nou într-o mare civilizație unificată și spirituală. Scopul principal al învățăturilor noastre este de a ajuta la stabilirea premiselor necesare pregătirii noastre emergente."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Informatiile prezentate se pot transmite mai departe, doar mentionand sursa, link-ul original !!!

Din RESPECT pentru semenii nostri – invatatorii nostri, prin Renasterea Constiintei Lemuriene!