TELOS înseamnă înţelegerea cu Spiritul

MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!

Informaţiile şi documentele prezentate în această pagină nu este permisă a fi preluată de către alţi utilizatori doar şi numai în cazul când menţionaţi sursa (adresa acestui blog) cum de altfel, ne inspirăm cu toţii. Să respectăm legile universale şi pe Lemurieni!

27 noiembrie 2019

Deschideti-va larg pentru a primi dorintele inimii



        Aurelia – Atunci, trebuie sa oprim functionarea mintii?

       Adama – Mintea nu poate fi oprita. Oamenii au o minte – si o au pentru un scop. Corpul fizic are si el o minte proprie – ea face parte din intregul care sunteti. Stiti ca aceasta vibratie pe care o cautati vine prin inima, dar nu o putem crea in locul vostru. Nu va putem da o lista de etape pe care sa le urmati, pentru a ajunge pe deplin la aceasta vibratie. Trebuie sa o creati, iar si iar, fara nici o restrictie, limitare sau convingere ferma ca prezenta ei ar trebui sa se faca cunoscuta, in vreun fel anume.

       Voi reprezentati o forta creatoare extrem de puternica, dar cand va asteptati ca ea sa se faca cunoscuta intr-un mod anume, nu se intampla nimic. Obisnuiti-va sa-L lasati pe Dumnezeul din interiorul vostru – Esenta voastra Divina – sa va indrume in calatorie si sa va calauzeasca pe tot drumul spre casa, pas cu pas. Ati devenit toti experti in a va incurca si a va complica viata in moduri care va provoaca durere. Mentineti in jurul vostru o structura despre cum trebuie sa fie lucrurile si nimic nu o poate strapunge. Aceasta este marea voastra virtute dar, dincolo de constiinta tridimensionala, nu va serveste deloc.

       Aurelia – Asa am fost invatati sa cream ce dorim, hotarand ceea ce dorim, fixandu-ne intentia, ca sa arate cum dorim – si apoi, concentrandu-ne pe acel lucru. Aceasta este alchimia pe care am invatat-o.

       Adama – Dar este o diferenta a decide ce vrei, a gasi adevarul despre ceea ce vrei si a stabili o lista lunga cu modurile in care ar trebui sa arate acel lucru. In aceasta etapa, foarte putini dintre voi pot face diferenta dintre cele doua. Sunteti prinsi de atata vreme in paradigma limitarii, incat va este greu sa va rupeti de ea. Ceea ce va cerem sa faceti, chiar acum, este sa retineti un simplu exercitiu si sa incepeti sa va jucati cu el. In acest exercitiu trebuie sa eliminati toate asteptarile pe care le aveti in legatura cu modul in care ar trebui sa fie lucrurile si ce anume ar trebui sa aveti. 

       Eliminati-le si, cu bucurie si recunostiinta, incepeti sa creati si sa va traiti viata in momentul prezent! 
       Deschideti-va larg pentru a primi dorintele inimii, dar nu va asteptati la un rezultat anume. Doar acceptati si fiti pregatiti pentru surprize!


NOAPTEA INTUNECATA A INIMII - CAPITOLUL 4 –

Misiunea Fundaţiei Telos Lemurian Worldwide

Misiunea acestei organizații non-profit este de a trezi omenirea în conștiința lui Hristos și de a ajuta la apariția Lemurienilor pe pământ. Viziunea Fundației Telos este aceea a unei lumi în care Dragostea universală reuneşte toate rasele și națiunile într-o singură familie, în care pacea domnește în toate părțile planetei.

Momentul potrivit pentru crearea acestei noi civilizații este acum. În această perioadă de mari schimbări planetare, fiecare persoană are ocazia și chiar responsabilitatea de a se reuni cu Ființa Sa divină și de a participa activ la manifestarea acestei noi lumi.

În acest scop, Fundația face cunoscute și difuzează lecțiile primite de la frații noștri lemurieni și transmise, printre altele, de Aurelia Louise Jones, autoarea cărților Telos.
De asemenea, Fundația ajută oamenii cu aceeași dorință de a promova aceste învățături. Ea facilitează comunicarea și creează punți de lumină între indivizi și grupuri Telos din întreaga lume.

Mesaj de la Adama de Aurelia Louise Jones:

"Salutări, dragi frați și surori,

Din partea Înaltului Consiliu Lemurian din Telos al celor Doisprezece, de la Regele și Regina din Telos, „Ra și Rana Mu” și toți frații și surorile voastre din civilizația lemuriană de azi, vă salutăm pe toți în Inima Lemuriei, Inima compasiunii.
Cu mare bucurie și emoție profundă, ne unim din inimă în inimă” cu toți cei care simțiţi chemarea „Revelațiilor” din Noua Lemurie.

A venit vremea, iubiţii mei, ca cele două civilizații ale noastre să fie reunite din nou într-o mare civilizație unificată și spirituală. Scopul principal al învățăturilor noastre este de a ajuta la stabilirea premiselor necesare pregătirii noastre emergente."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Informatiile prezentate se pot transmite mai departe, doar mentionand sursa, link-ul original !!!

Din RESPECT pentru semenii nostri – invatatorii nostri, prin Renasterea Constiintei Lemuriene!