TELOS înseamnă înţelegerea cu Spiritul

MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!

Informaţiile şi documentele prezentate în această pagină nu este permisă a fi preluată de către alţi utilizatori doar şi numai în cazul când menţionaţi sursa (adresa acestui blog) cum de altfel, ne inspirăm cu toţii. Să respectăm legile universale şi pe Lemurieni!

12 ianuarie 2020

Orasul stravechilor culturi incase si aztece din interiorul pamantului




Orasul Machu Picchu din interiorul pamantului

Aurelia – Aveti tunele?

Cusco – Bineinteles. Avem tunele ce merg in toate directiile, in America de Sud si mai departe. De asemenea, avem tunele care merg direct la Telos. De fapt, fiintele ca Adama pot calatori intre Telos si Machu Picchu in mai putin de cateva minute, dupa timpul vostru. De fapt, exista o intreaga retea de tunele subterane, ce strabat intreaga Terra. Mai exista si o legatura foarte rapida dintre orasul interior Quetzalcoatl, de la Ecuator.

Acesta este un oras locuit de membrii stravechilor culturi incase si aztece. Ei traiesc in mare parte ca noi si avem schimburi foarte prietenoase cu ei. In fond, avem aceeasi origine si cultura, iar in trecut ne-am ajutat foarte mult unii pe altii. Exista un tunel direct intre cele doua orase.

Aurelia – Aveti un conducator?

Cusco – Da, avem o conducere, dar nu un conducator, asa cum intelegeti voi termenul. Am invatat sa ne guvernam singuri. Am ajuns la acest nivel de maturitate spirituala, cu mult timp in urma. Bineinteles ca avem un inalt consiliu, asa cum au toate orasele, si acesta este cel care administreaza orasul.


Cand oamenii ajung la un nivel suficient de inalt de evolutie, marele conducator al sufletului si al vietii unei fiinte este Prezenta ei Divina.


Aurelia – Cum arata casele voastre?

Cusco – Cei mai multi dintre noi locuiesc in case de forma piramidala, facute din materiale cristaline, create cu mintea noastra. Multe dintre cladirile noastre publice si asezamintele de invatamant sunt circulare ca forma si sunt facute si ele din cristale de diferite structuri si culori. Creativitatea noastra este nelimitata, iar orasul este foarte frumos.

In Telos, situatia este mai degraba inversa. Ei locuiesc in case circulare si majoritatea cladirilor publice si a locurilor de adunare sunt piramidale si concepute cu ajutorul unei imaginatii rafinate.

Iti multumim, Aurelia, pentru ca ne-ai oferit prilejul de a ne exprima din nou, prin cartile publicate de tine, in fata numarului mare de cautatori ai adevarului. Te binecuvantam cu flacara iubirii, recunostintei si armoniei.

Aurelia – Cu placere. Si eu a trebuit sa iert unele lucruri legate de Atlantida, iar aducerea acestor mesaje de pe taramul tau este modul meu de a arata ca am iertat in totalitate.

Voi cautati sa va parasiti intruparea fizica
si sa va inaltati pe un alt taram,
unde chinurile planului fizic
nu va vor mai asalta.
Si totusi, va spunem cu toata certitudinea
ca tot ceea ce trebuie sa transcendeti
este separarea pe care o simtiti
salasluind in corpul fizic,
pe care ati incetat sa-l mai iubiti.
              Ahnahmar


ORASUL MACHU PICCHU DIN INTERIORUL PAMANTULUI  CAPITOLUL 8 –

Misiunea Fundaţiei Telos Lemurian Worldwide

Misiunea acestei organizații non-profit este de a trezi omenirea în conștiința lui Hristos și de a ajuta la apariția Lemurienilor pe pământ. Viziunea Fundației Telos este aceea a unei lumi în care Dragostea universală reuneşte toate rasele și națiunile într-o singură familie, în care pacea domnește în toate părțile planetei.

Momentul potrivit pentru crearea acestei noi civilizații este acum. În această perioadă de mari schimbări planetare, fiecare persoană are ocazia și chiar responsabilitatea de a se reuni cu Ființa Sa divină și de a participa activ la manifestarea acestei noi lumi.

În acest scop, Fundația face cunoscute și difuzează lecțiile primite de la frații noștri lemurieni și transmise, printre altele, de Aurelia Louise Jones, autoarea cărților Telos.
De asemenea, Fundația ajută oamenii cu aceeași dorință de a promova aceste învățături. Ea facilitează comunicarea și creează punți de lumină între indivizi și grupuri Telos din întreaga lume.

Mesaj de la Adama de Aurelia Louise Jones:

"Salutări, dragi frați și surori,

Din partea Înaltului Consiliu Lemurian din Telos al celor Doisprezece, de la Regele și Regina din Telos, „Ra și Rana Mu” și toți frații și surorile voastre din civilizația lemuriană de azi, vă salutăm pe toți în Inima Lemuriei, Inima compasiunii.
Cu mare bucurie și emoție profundă, ne unim din inimă în inimă” cu toți cei care simțiţi chemarea „Revelațiilor” din Noua Lemurie.

A venit vremea, iubiţii mei, ca cele două civilizații ale noastre să fie reunite din nou într-o mare civilizație unificată și spirituală. Scopul principal al învățăturilor noastre este de a ajuta la stabilirea premiselor necesare pregătirii noastre emergente."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Informatiile prezentate se pot transmite mai departe, doar mentionand sursa, link-ul original !!!

Din RESPECT pentru semenii nostri – invatatorii nostri, prin Renasterea Constiintei Lemuriene!